10. Noutăți
 |
10. Noutăți şi gânduri răzleţe |
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Aviz pentru microbişti: „noutăţile” vechi se mai şi up-gradează, uneori ...
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 49. 30.04.2012
Nasc şi la noi oameni! (aşa zicea Miron Costin pe la 1680..)
Am descoperit cu mare bucurie o carte excelentă scrisă de un român: Marius Ghenea – Antreprenoriat. Omul ştie ce zice, e scrisă clar, în româneşte, se înţelege ce vrea să zică. Mai rar asemenea cărţi, asemenea autori români!
Cred că orice aikidoka ar face bine s-o citească. De ce?
Pentru că orice om (şi aikidoka sunt oameni...) este până la urmă tot un antreprenor – cel puţin al propriei vieţi.
Practicarea/ studiul Aikido ne învaţă multe, multe de tot, dar nu poate să te înveţe chiar TOT. Aşa că unele învăţături pentru viaţă - trebuie luate de unde se poate, unde se găsesc şamd.
Pe de altă parte, văd că din ce în ce mai mulţi instructori fac din predare un mijloc de a câştiga o pâine, or - priceperea la antreprenoriat i-ar ajuta să câştige mai mult.
În legătură cu acest aspect, al practicii pentru câştig, simt nevoia să precizez că de fapt Aikido e o Cale (Do), adică un fel de activitate/ preocupare în care nu trebuie să apară/ conteze banii/ câştigul sau foloasele materiale (care inevitabil sunt în dauna altor oameni, mai „fraieri”, sau în dauna naturii etc.) şamd. Cred că cel ce face Aikido adevărat, cum susţinea O Sensei – nu poate fi decât un fel de călugăr/ anahoret, pentru care antrenamentele cât mai dure sunt de fapt o „suferinţă”/ asceză care duce la iluminare, nu un mijloc de a deveni mai „productiv”.
Orice amestec al practicii (ascezei) personale (singurul mijloc prin care se poate ajunge la scopul Căii - iluminarea) cu interesul material – depărtează de „Cale”, duce în altă parte; poate spre „Iad”? Căci - se zice/ ştie că drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii....
Ca orice „Cale”, Aikido adevărat nu se poate face decât dacă trăieşti din nimica, or ai ceva avere/ sponsori etc. Dacă studiul Aikido are ca scop învăţarea unei meserii din care să trăieşti, mai bine sau mai rău – atunci nu e Aikido, nu e Cale – e altceva. (După definiţia asta - nici chiar şeful Aikikai, Moriteru Ueshiba Doshu, nu face Aikido adevărat!).
Revenim astfel la o problemă filozofică, veche de când lumea: folosirea corectă/ incorectă a cuvintelor, în acest caz a termenului „Aikido”. Acu’ vreo 2500 de ani, Confucius zicea: „Diversele nenorociri din viaţa omului, societăţii şi statului se datorează gândirii neclare şi lipsei de sinceritate a limbajului folosit. Un rege, un părinte, un fiu, care nu se comportă „corect” (respectiv conform obligaţiilor specifice „fişei postului” fiecăruia) - comite abuzuri, mascându-şi incompetenţa sau răutatea în dosul cuvintelor „rege”, „părinte”, „fiu” - respectate de toţi. El cerea: „este necesar să îndreptăm înţelesul cuvintelor”.
Să comparăm cu vremea noastră: de exemplu, eu mă îmbolnăvesc când aud toţi politicienii declarând că orice fac ei (foarte adeseori ticăloşii uriaşe) ar fi ceva „normal”, „firesc”; şamd.
Restabilirea înţelesului corect al cuvintelor n-a fost parcă niciodată mai necesară! Se vorbeşte aiurea, din cauza asta oamenii nu ştiu ce vor, ce spun, ce vor face – sunt năuciţi de şcoală, de massmedia, de escroci.
Acestea fiind zise - fiecare om trebuie să judece singur ce face în/ cu viaţa lui, desigur pe baza cât mai multor informaţii despre ce e lumea/ ce vrea ea, şi ce e el/ ce vrea să facă.../
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 48. 23.04.2012
Despre încălţămintea pentru drumeţie
1. Echipamentul pentru drumeţia pe munte e diferit de cel bun şi obişnuit pentru viaţa în oraş. Dacă însă nu e corespunzător – pot apare accidente. Despre subiectul acesta - condiţii/ construcţie/ croială/ materiale/ mărimea optimă şamd - sunt scrise cărţi întregi.
Din diverse motive astfel de echipamente sunt scumpe, adică mai greu de cumpărat/ procurat de tineri/ părinţi/ pensionari etc. De aceea am încercat să găsesc variante mai ieftine.
In general, am rezolvat problema satisfăcător în doi paşi, astfel:
- Informare/ documentrare: studiez cum arată echipamentele bune – pe Internet, sau la magazinele specializate (vezi Himalaya, sau Montrek etc)., sau la tovarăşii de drumeţie mai pricepuţi – apoi:
- Găsire şi cumpărare echipamente echivalente/ corespunzătoare – de la magazine second hand sau de la angroul chinezesc Dragonul Roşu (uneori le mai fac şi modificări cu acul, aţa şi foarfeca).
Dar - pentru încălţămintea de munte nu am reuşit să fac la fel: orice surogat încercat nu mi-a dat rezultate bune. Ori talpa alunecă, ori croiala nu susţine bine laba/ glezna, ori intră apă în ghete şamd.
De aceea sunt nevoit să strâng cureaua şi să cumpăr ghete speciale pentru munte (de trekking etc.) - din două surse: fie de la magazinele Himalaya (la reduceri), fie (preferabil) de la Gritex (la o calitate acceptabilă, au preţuri cam ½ ... 2/3 din cele de la mărci străine).
Indiferent de marcă şi preţ, după o vreme orice bocanc începe să ia apă şi trebuie re-impermeabilizat. Aceasta se poate face prin ungere cu unsori speciale pentru bocanci (sau cu surogate ca: untură de gâscă, sau de oaie etc.), însă şi cu un spray special.
In domeniul sprayurilor impermeabilizante (mai ieftine...) a apărut o noutate interesantă – sprayul cu nanoparticule – vezi aici*. Am descoperit că el se găseşte deja de vânzare şi la noi – vezi Sprayul Kiwi AQUASTOP – la magazinele Carrefour.
2. Ce încălţări mai poartă pe munte alţi drumeţi?
Aflu cu surprindere (şi cu oarecare invidie, că din cauze biologice nu pot să fac şi eu la fel) că pentru drumeţie, a început să se poarte ca încălţăminte de 3 (4?) sezoane - nişte sandale foarte uşoare: vezi aici*, aici* şi aici*.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 47. 1.03.2012
Echipamente Budo cu preţ mai mic
Pe criza asta e interesant : firma Grupart oferă echipament bune la preţuri atractive !
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 46. 20.02.2012
Aikiken-Do
Iată o lecţie/ demonstraţie excelentă de Aikiken–Do, făcută de Seigo Yamaguchi Sensei.
Bokenul este folosit în spiritul Aiki-Do, adică apărarea/ procedeul se termină cu Ukemi. Din cauza asta, „lupta”/ exerciţiile demonstrate au mai puţină legătură cu concepţia Ken-Do - bazată pe lupta reală cu sabia.
Dar aşa e de fapt Aiki-Do: mai mult „educaţie” decât „luptă” adevărată.
Alte comentarii pe tema asta – vezi aici* (Capitolul #3).
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 45. 8.02.2012
Altă şcoală – altă soartă!
Iată câteva imagini (şi mai ales idei!) de la o grădiniţă din Norvegia, care face educaţie în aer liber (ENAT) şi/ sau educaţie cu aventuri (EDAV).
Rezultatul: Norvegia e pe primele locuri în clasamentele europene...
Şi la noi există câteva grădiniţe/ şcoli/ organizaţii care fac astfel de educaţie – pentru copiii bogaţi.
Ceilalţi, imensa majoritate – sunt însă şcoliţi să devină servitorii ticăloşilor locali şi ai străinilor. Iar această nenorocire se suprapune peste greşeala educativă din familie – cu copiii feriţi de stres/ severitate: ei sunt răsfăţaţi, înfofoliţi, îndopaţi, scutiţi de efort fizic, încurajaţi în conflictele cu profesorii şamd. De aceea - devin adulţi infantili ! (vezi aici* si aici*)
Rezultatul: România e pe ultimele locuri în clasamentele europene...
Degeaba strigă prof. Dan Puric: „popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului, condus de toţi tâmpiţii?”. Degeaba mai strig şi eu pe ici – pe colo „deşteaptă-te române” – pentru a schimba modul cum se face şcoala. Adică modernizând-o, în sensul practicilor din Norvegia, Anglia, SUA - şi alte câteva, mai breze în competiţia globală. Cu altă educaţie fizică, cu educaţia caracterului şamd - vezi aici*.
Dar - de la Vlădică la opincă, românii „nu se bagă”, în schimb îi lasă să se înfigă în faţă pe mulţime de smintiti şi mişei – cum le zicea Poetul neamului. Văitându-se şi aşteptând să apară un „Vlad Ţepeş”, care să le rezolve el pe toate...
Degeaba se zbat unii şi alţii, românii dorm pe ei.
Altă şcoală – altă soartă!
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 44. 1.02.2012
Izumi Shihan revine la Bucureşti!
Aflu cu mare bucurie că Asociaţia recent înfiinţată Aikido pentru toţi (vezi aici*) va organiza un stagiu cu Hiroaki Izumi Shihan. Stagiul este deschis oricărui practicant de Aikido – fără vreo discriminare!
Informaţii pentru înscriere – vezi aici*.
Informaţii/ impresii de la stagiul precedent al profesorului Izumi (organizat de Federaţia de Aikido tradiţional) – vezi aici* → # 20/ 15.12.2010 . Aşa profesor (japonez) – mai rar.
Evident că recomand oricui poate - să participe!
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 43. 16.01.2012
Altă inovaţie
Am descoperit pe Internet un filmuleţ care m-a atras – iată aici*.
Noutatea/ exerciţiile astea le-am aplicat la lecţii.
Le practicăm la sfârşitul antrenamentului ca exerciţiu de respiraţie, adică hăhăim pe expiraţie.
Rezultatul este că toată lumea respiră adânc - şi se apucă să râdă.
Lecţia se sfârşeşte aşa cum cred eu că e bine.
Explicaţiile inventatorului etc. - vezi aici* şi aici*.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 42. 15.01.2012
Explicaţii raţionale – nu iluzii mistice
Iată un film despre Aikido, realizat de nişte spanioli - aici*.
Mi-a plăcut foarte mult, din cauza folosirii foarte dibace a tehnologiei de filmare/ Internet etc. şi a explicaţiilor ştiinţifice/ politehnice pe care le dă despre tehnica Aikido.
Uite că şi spaniolii au priceperea/ creativitatea lor, nu doar anglo-saxonii.
Lumea înaintează (nu se ştie dacă asta e de bine sau de rău...), nu se mai mulţumeşte cu reportaje/ înregistrări video simpliste, sau cu puparea moaştelor etc.
Cine mai face şi azi (şi mâine) ce făcea ieri – o să rămână de căruţă, din cauza competiţiei globale.
Atenţie – nu sunt împotriva păstrării tradiţiei (bune), ci pentru folosirea mai intensă a propriei minţi.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++# 41. 30.12.2011
Un principiu de mişcare important
Ca inginer, ca elev el Căii/ Do, şi cu corpul - am înţeles că mişcarea (lui Nage în) Aikido trebuie să fie mereu spre ÎNAINTE. Adică, mereu cu buricul înainte - spre treaba/ acţiunea de făcut! E vorba de extensia Kiului.
Cred că e singura posibilitate/ şansă pe care o are un Nage mic ca să dezechilibreze/ menţină dezechilibrat un Uke mare. Dacă Uke apucă să se oprească în cursul procedeului – gata; Nage mic nu-l mai poate urni/ doborî etc.!
Dacă înaintarea cu fundul/ spre înapoi are totuşi succes, cauza e că Nage care se luptă/ demonstrează o face cu un Uke mai mic sau care cedează. Dar asta nu mai e Aikido! (Evident - s-ar mai putea discuta pe tema asta, mai există şi alte situaţii/ explicaţii).
De simţit simţeam eu, aşa, neclar/ difuz/ confuz, că aşa ar trebui să fie, dar prima oară şi foarte clar, idea asta mi-a dezvăluit-o prin 1992 Fulvio Sassi Sensei (din Italia), în cadrul unui stagiu organizat de dl. George Raicu/ Aikikai România.
Mai reţin şi azi (cu toată trecerea vremii...) cât de mult insista şi cât de des repeta Sassi Sensei: „ombelico di avanti”!
(Momentan) - degeaba. Pe Tatami nici un elev nu pricepea şi nu făcea treaba asta!
Din păcate nepriceperea (şi greşeala) asta se continuă în proporţie de masă nu numai la noi, ci peste tot, inclusiv la „case mari”. (Aproape) toţi înaintează cu fundul - în loc să înainteze cu buricul.
O fi din cauză că sunt (încă relativ) tineri, şi fac bătaie/ Aikijutsu – nu Aikido? Mă întreb şi eu.
De exemplu vezi aici* cum fac Tenkan o mulţime de mari profesori (unii din ei care l-au apucat pe O Sensei în activitate, ca elevi direcţi) – şi ce le arăta lor de fapt chiar O Sensei (la minutul 3.35 din film).
Sau comparaţi cum acţionează azi elevii lui Tissier – vezi aici* - şi cum acţiona anii trecuţi chiar proful lor, tot la Bercy. Mi se pare că Tissier se mişca neclar/ neconsecvent în privinţa asta (în rest, era o splendoare de mişcare!): când bine, când greşit. Presupun că până anul ăsta nu şi-a dat seama cum stă treaba, nu-i picase încă fisa; era încă tânăr şi „se bătea”....
Eu mă lupt din greu pe Tatami cu elevii să priceapă ideea asta, cu rezultate amestecate.
Pentru asta am inventat şi „buricul luminos” (vezi aici*) – însă lupta e grea...
Nu disper însă – ştiu că oricare din ei va înţelege/ redescoperi mişcarea corectă după ce vor trece anii. Asta e viaţa...
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 40. 26.12.2011
Am trăit s-o văd şi p-asta!
Adică să văd cum se vând castraveţi grădinarului!
E vorba de stagiul ţinut de Christian Tissier la Kyoto - un european care să dea lecţii de Aikido japonezilor – iată aici* (mulţumesc Bogdan M. pentru pont – tip îi zice acuma).
Ca să vezi! Ştiam eu că Tissier e mare profesor, dar nu-mi închipuiam şi că japonezii pot fi atât de deschişi...
Cu ocazia asta am descoperit şi situl lui Tissier – cu informaţii foarte interesante/ valoroase. De exemplu – un interviu al lui, cu o viziune globală despre Aikido rar întâlnită de mine.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 39. 19.12.2011
De la Fundaţia Română de Aikido Aikikai
Pe situl FRAA au apărut video înregistrările demonstraţiilor făcute în noiembrie 2011 la aniversarea celor 5 ani de existenţă ai Fundaţiei – vezi aici*. Este o ocazie bună de a vedea nivelul tehnic al instructorilor din cluburile membre FRAA. Munca celor din FRAA este lăudabilă şi ei merită felicitări!
După mine nivelul tehnic al protagoniştilor este mai mult decât bun, însă demonstraţiile suferă oarecum din cauza uniformităţii/ lipsei de creativitate (artistică).
Postarea lor mi se pare o acţiune valoroasă şi curajoasă, întrucât dă posibilitatea să faci comparaţii – iar ăsta e primul pas spre înţelepciune...
Câteva idei despre demonstraţii – vezi aici* → # 9 B.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 38. 14.12.2011
O ştire
Domnul profesor Dan Puric şi-a lansat o nouă carte: Fii demn! – vezi aici*. Este o nouă pledoarie din tot sufletul pentru trezirea cititorilor şi ascultătorilor săi la demnitate, ca o trăsătură definitorie a „românului”. De-a lungul timpului domnul profesor Puric a tot vorbit şi scris despre valorile naţiei noastre, pe care adeseori le-a idealizat (vezi şi # 24. 5.02.2011).
Alte cărţi ale sale vezi aici* şi aici* .
Mie îmi place mult cum vorbeşte, scrie, predă şi îşi face meseria de actor dl. Puric.
Ba chiar aş zice că în licee cărţile sale ar trebui să fie lecturi obligatorii! Ca un fel de pavăză contra antiromânismului barbar care ne îneacă – fără oprelişti.
Căci - deşi mulţi (politicieni) trăncănesc despre patriotism şi iubirea de Patrie, faptele lor nu doar că le dezmint vorbele, ci chiar depreciază sau înjosesc subiectul. În plus, propaganda antiromânească omniprezentă în ziare şi la posturile radio/ TV, denigrează cu atâta hărnicie Ţara, că scârbeşte sufletele mai slabe, care ajung să o dispreţuiască şi să se ruşineze de originea lor. Aşa că iubitorii de Ţară, câţi mai sunt, ar trebui să preţuiască şi să sprijine munca prof. Puric şi a altora ca el.
Mai amintesc însă că din teoria acţiunii (denumită ştiinţific praxeologie) se ştie că o „lucrare” eficientă, de succes, are trei etape:
- etapa I: conştientizarea/ înţelegerea necesităţii (este ceea ce face dl. Puric – adică o exprimare mult mai frumoasă decât altele a lozincii „deşteaptă-te române” – însă, nimic mai mult...);
- etapa II: pregătirea pentru acţiune (învăţare/ instruire/ educaţie/ antrenament/ asigurare logistică şamd.);
- etapa III: acţiunea propriu-zisă.
Numai dacă se pun în practică toate trei etapele, cu seriozitate, lucrarea are sorţi de izbândă.
Altfel - vom rămâne tot „prostul satului” – vezi aici*.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 38. 21.11.2011
Amintiri pentru a mai trăi odată
Aşa se numeşte cartea scrisă de un bun prieten – Silviu „Sidu” Şuteu – din care am extras câteva capitole – aici* - mulţumesc Alex pentru postare.
Am vrut să ilustrez cu ele că educaţia holistică pentru care eu militez azi, se făcea pe vremuri oarecum „de la sine”. E adevărat, nu oriunde şi nu de oricine. Totuşi - nu era ceva izolat, şi eu am făcut cam acelaşi fel de şcoală (în Bucureşti), am amintiri similare cu ale lui Sidu – mai ales în privinţa orelor de sport din liceu.
Ce reiese din cartea lui Sidu:
- Educaţia/ şcoala bună are nevoie în primul rând de cadre didactice valoroase – pregătite, inteligente, pasionate, dedicate (chiar de patrioţi) – dar nu mai puţin şi de un cadru organizatoric potrivit (director etc.), care să susţină eforturile dascălilor. (Omul sfinţeşte locul!)
- Exigenţa şi severitatea dibace a dascălilor e obligatorie pentru succesul procesului educativ. (Cu „drepturile copilului” în frunte, nu se poate obţine decât o „laie” educativă).
- Succesul educaţiei fizice depinde poate cel mai mult de dascălul respectiv.
- Pe vremuri, educaţia fizică „cu aventuri” (ceea ce susţin eu azi) se făcea „de la sine” (o fi fost doar aparent/ întâmplător?) din cauza „bunului simţ” pedagogic şi a pregătirii corespunzătoare a dascălilor (vezi ANEFul antebelic).
Notă: cu (falsă) modestie o să precizez că eu eram „instructorul de Judo”, dar in afară de entuziasm nu aveam nici pe departe o competenţă aşa de mare, cât înfrumuseţează autorul povestea. (Cei 4 dan sunt doar în imaginaţia lui – dacă ar fi existat grade pe vremea aia, cred că aş fi corespuns maximum centurii albastre). Nu mai discutăm de faptul că pe atunci (cam 1962 etc.) Judo (ca şi orice altă artă marţială) era oficial interzis, fiind considerat „periculos” pentru regim/ Stat/ partid etc.
Pentru posibilele avantaje propagandistice (medalii etc.), după ce Judo a fost admis ca sport olimpic la Tokyo (1964), a fost oficializat şi la noi de autorităţi cam prin 1965 (?). (Restul artelor marţiale s-au putut practica fără frică de repercursiuni administrative abia după 1989).
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 37. 17.11.2011
Ars longa, vita brevis est...
Am descoperit pe Internet discuţii aprinse (inclusiv în lumea Aikido) despre afirmaţia dintr-o carte, cum că geniul/ marea performanţă (în orice domeniu) apare numai după aprox. 10.000 ore de studiu/ antrenament specific/ dedicat etc.
Dacă facem o socoteală, într-un an se pot aduna cam 2 ore/zi x 6 zile/ săptămână x 52 săptămâni = 624 ore/ an, aşa că pentru 10 000 ore/ măestrie ar fi deci nevoie cam de 16 ani de muncă şi perseverenţă ...
Ca informare, pe vremea când am scris cartea*, specialiştii susţineau că o mişcare/ tehnică devine instinctivă după ce o repeţi de aprox. 5000 ori (vezi # 9.5.2 şi # 9.6.11 din carte).
Cartea în care apare afirmaţia cu orele necesare - vezi aici*.
Discuţiile – vezi aici*, aici*, aici*, aici* (or mai fi şi altele).
În altă ordine de idei, numărul mare al participanţilor la discuţiile respective arată că - prin Vest:
- oamenii citesc (şi cărţi);
- sunt mulţi interesaţi de meserie/ competenţă/ performanţă/ dezvoltarea personală/ competivitate;
- sunt mulţi cei capabili să comenteze un subiect (pe Net) - în mod civilizat, competent, constructiv.
La noi - nu cred că ar putea apare mulţi comentatori pasionaţi de subiectul performanţei profesionale/ tehnice, deoarece se contează mai mult pe şmecherie şi descurcăreală, ca să nu zic p-c-r ...
Dar tu, cititorule – ce zici?
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++# 36. 31.10.2011
Tot despre prof. Stenudd
Rătăcind pe Internet, aflu că prof. Stenudd răspunsese multora din întrebările mele – vezi aici* - cu câteva luni înainte de a i le adresa eu când ne-am întâlnit la stagiul pe care l-a ţinut la Constanţa...
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 36. 23.10.2011
Câteva leacuri pentru prevenirea şi/ sau vindecarea „bolilor” – care mi-au fost de folos – vezi
la # Corespondenţă aici* → # 8 B.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 35. 21.10.2011
Melancolie
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată – zice „poetul nepereche”. Chiar dacă până la chestia asta (sper să) mai am ceva timp, pot să spun că deja zic şi eu (in proză): nu credeam s-ajung vreodată să-nvăţ a-mbătrâni...
Învăţătura asta are însă şi părţi interesante ... (!) Astfel, constat că la pachet cu junghiurile şi pierderea puterilor vin şi gânduri răzleţe, sau amintiri din copilărie – pe care le uitasem. Le credeam îngropate de trecerea vremii şi de amarul de Ukemi făcute. Ei bine, nu-i aşa!
Printre alte amintiri, a (re)apărut şi interesul pentru două poezii – deşi nu am nici o înclinare spre genul ăsta de literatură. Însă amândouă sunt legate de vise tinereşti, prea puţin poetice – văd însă că şi de contemplarea lumii actuale.
Una din ele e (după mine) cea mai importantă poezie scrisă de „poetul nepereche”. Mi-aduc aminte că mi-au trebuit vreo 10 ani de căutări (nu chiar înverşunate) de când am auzit de ea - până am reuşit s-o citesc. Era o carte antebelică de poezii salvată de posesor, cu eforturi şi frici, de la prigoana bibliofobă şi anti-românească dezlănţuită după 1944 de ocupanţii ruşi şi comunişti. (Ea a fost însă scoasă oficial de la naftalină prin (cred) cam 1980(?), când s-a dat din nou drumul la „patriotism”). Iat-o aici*.
A doua e o altă poezie, scrisă de Coşbuc cu acelaşi scop patriotic; asta era accesibilă însă şi pe vremea când eram şcolar. Iat-o şi pe ea - aici*.
Îmi aduc aminte de fiorul care mă străbătea citindu-le pe ascuns, cu firea mea cam anarhistă, pe vremea ocupaţiei - dar şi a pupincurismului autorităţilor, şi nu numai a lor - faţă de URSSu’ lui Stalin.
Căci eu apucasem să prind şi ocupaţia – şi acelaşi pupincurism – faţă de nemţii lui Hitler. A trecut apoi peste mine – şi noi toţi - acelaşi pupincurism – faţă de PCRu’ lui Neanicu.
Azi văd în jur pupincurismul autorităţilor, şi nu numai a lor - faţă de americani şi UE, sau faţă de dolari/ euroi/ sfâr. În plus, o lipsă (aparent) generală şi bolnăvicioasă de conştiinţă şi preocupare faţă de soarta/ viitorul naţiei. Ce să mai ştie tinerii de azi ce-i aia patriotism, sau cum se mănâncă el (zisă cu vorbele „den betrani”, sună aşa: ce ştie ţăranu’ ce-i şofranu’).
Şi, după mintea lor chitită doar la plăceri satisfăcute imediat – la ce le-ar folosi să ştie?
Recitirea celor două poezii îmi mai dă puţin curaj... Aşa, la spartul târgului, gratuit – dar probabil inutil.
O tempora, o mores...
Melancolie...
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 35. 20.10.2011
Amintiri ...
Mă bucur că am reuşit (împreună cu Alex – mulţumesc!) s-o fac şi p-asta – vezi aici*.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 36. 19.10.2011
Stagiu de Aikido cu prof. Stefan Stenudd/ Aikikai SuediaLa invitaţia prof. Ion State şi cu ajutorul unor sponsori care m-au sprijinit material şi mintal (mulţumesc încă odată Octav B., Secil O. şi Ion S.), în 30.09 – 2.10.2011 am participat la un foarte reuşit stagiu la Constanţa (vezi imagini aici).
Prof. Stenudd este o figură importantă a Aikidoului european – vicepreşedintele Federaţiei internaţionale de Aikido (IAF), autor de cărţi şi filme didactice despre Aikido (şi alte subiecte – vezi situl său).
Din punctul de vedere „politică europeană/ internaţională” în domeniul Aikido, aducerea lui în România mi se pare o mare realizare şi succes ale prof. Ion State şi Aikido Clubului Constanta.
Ca de obicei, participanţii locali au fost foarte numeroşi şi entuziaşti (felicitări Clubului dobrogean!). Am avut plăcerea să revăd numeroşi cunoscuţi şi prieteni. M-a mirat şi bucurat mult întâlnirea cu participanţi neaşteptaţi – de la alte organizaţii din ţară (FRAM, FRAT, Aikikai), care, din câte ştiam, nu prea au nimic în comun cu Federaţia Română de Aikido, de care ţine clubul constănţean (pentru asta - felicitări organizatorului stagiului!).
Impresii despre stagiu/ profesorul Stenudd – vezi la # Corespondenţă aici* → # 6 B.
Notiţe tehnice de la stagiu – vezi la # Corespondenţă aici* → # 7 B..
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++# 35. 19.09.2011
Unirea face puterea!
Lozinca asta a românilor de pe la 1850 mi-a revenit în minte aflând că – spre deosebire de noi - pe la alţii „unirea” se poate face/ s-a făcut.
Iată, deşi (aparent) sunt cam la fel de fuduli şi certăreţi ca românii, aflu că franţujii fac totuşi front comun spre exteriorul ţării lor. Chiar dacă între ei continuă să se înghiontească cu aceiaşi plăcere bolnăvicioasă ca şi noi, au reuşit să creeze o asociaţie naţională a tuturor federaţiilor franceze de Aikido (vreo 10-15 buc.), care laolaltă au vreo 70 000 înscrişi/ practicanţi – denumită Uniunea federaţiilor de Aikido (UFA) – vezi aici*. În plus, Ministerul Sporturilor de la ei (cu ajutorul tuturor federaţiilor) a elaborat un Regulament unic/ naţional pentru acordarea de grade Aikido – vezi aici* (click în partea de jos a articolului pe Télécharger le projet CSDGE Aïkido).
Evident că pentru aşa o treabă (adică să faci şi să respecţi un regulament naţional unic) e nevoie de patriotism - plus multă muncă birocratică, însă cu puţin câştig de statut/ vizibilitate publică. Or, la noi toate autorităţile (inclusiv/ mai ales cele din Aikido) sunt interesate numai de propria lor „imagine personală” şi deloc de organizare, programe etc.
Despre preocuparea pentru interesul general, al Ţării, ce să mai vorbim ....
Oare or/ om fi degenerat noi, cei de azi, atât de tare, încât nu mai reuşim să pricepem idei pe care strămoşii noştri de acum 160 de ani le pricepeau (şi le şi puneau în practică)? Mă întristez tare văzând că m-am născut într-o Românie Mare şi urmează să mor într-o ţară învinsă – şi pierdută – de proprii ei locuitori.
Unirea face puterea - altora ...
# 34. 12.09.2011
Tot educaţia (de fapt - lipsa ei)...
Deşi educaţia tinerilor (şi nu numai a lor!) e foarte proastă, şi deja există o metodă bună pentru (re) educarea caracterului (vezi proiectul „Un Dojo în fiecare şcoală românească”) – autorităţile sunt indiferente, nu vor să acţioneze. (.... De ce oare?)
Rezultatul:
1. Recent, francezii au glumit din nou pe seama românilor in timpul unei emisiuni televizate – vezi articolul aici*:
În cadrul programului de satiră "Les Guignols de l'Info", cele două marionete "invitate" în platou pentru a discuta meciul de fotbal România - Franţa care urma să aibă loc în acea zi la Bucureşti (6 septembrie 2011) s-au întrecut în glume umilitoare pe seama românilor.
Întrebat de moderator dacă francezii vor câştiga în România, unul dintre ei afirma: "Nu ştiu dacă meciul o să înceapă, deoarece când arbitrul va arunca moneda în aer nu e sigur că o să cadă înapoi pe pământ, cu toţi romanii ăia pe acolo". "Se ştie că sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul", continua acesta.
Întrebat apoi care va fi strategia tactică a echipei francezilor, marioneta răspunde: "Trebuie să ne temem de contactul direct cu românii." "De ce, joacă dur?" "Nu, au păduchi."
Şi unul din zecile de comentarii la articol:
(Oamenii înapoiaţi copiază ce văd, ca copiii). Atâta timp cât mass-media noastră promovează cu bună ştiinţă prostia, ţigănia, nesimţirea, incultura – printre altele şi cu ajutorul: unor filme nereuşite, prost jucate şi cu teme ţigăneşti, cu ştiri despre toţi ţiganii cu cefe late şi bmw-uri, muzică cu influente ţigăneşti şamd – astea vor fi modelele „de succes” pentru mulţi. Asta văd străinii, de aia ne iau la mişto şi ne compară pe toţi cu minoritarii nomazi!
2. Cine nu are bătrâni – să-i cumpere!
Interviu cu artistul Tudor Gheorghe* (66 ani):
Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?
Mârlănia din jur!
Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei, care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!”. Adică - cu toţii ne tragem de şireturi... E vorba despre lipsa criteriilor…
Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg şi mă uit la lume. E de o tristeţe cumplită… Nu mai e nici un zâmbet. Pe vremuri femeile când fugeau după autobuz, râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu-l prind, e o disperare îngrozitoare.
Care ar fi soluţia?
Educaţia!
Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit să-i educaţi?”
Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre videocameră: „I-am bătut 400 de ani !”.
La noi ar funcţiona acelaşi „sistem”?
Aici n-ar trebui să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, abia apoi dă-le libertate!
Când ai dat libertatea fără disciplină, se întâmplă ce vedem!
Restul interviului - vezi aici* .
Câteva idei despre „bătaia” educativă - vezi aici* .
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++# 33. 4.09.2011
Şi alţii... (2)
Descopăr în continuare că şi alţi practicanţi de Aikido simt nevoia unor exerciţii din afara domeniului tradiţional al Artei, pentru nevoi sanogene sau complementare.Iată acum (mulţumesc din nou socialspace) o aplicare în Aikido a unui exerciţiu de bază din Taijiquan (TJQ): „Împingerea mâinilor” (Tuishou) vezi aici*57. Acesta reprezintă o etapă superioară in studiul TJQ – anume lucrul cu partener.
Apreciez foarte mult acest exerciţiu deoarece, pe lângă ajutorul ce-l dă elevului să deprindă tehnica şi „sentimentele” specifice TJQ (de altfel foarte înrudite cu cele ale Aikido!) – mai are şi avantaje pentru socializarea/ Teambuilding-ul între elevi.
Altfel, exerciţiile individuale care de obicei se practică aproape exclusiv în prima etapă a studiului TJQ, ajută doar foarte puţin la atingerea a ceea ce eu consider scopul principal al oricărei „educaţii a caracterului” – adică învăţarea gestionării relaţiilor (corecte dar avantajoase) cu ceilalţi oameni.
Eu am simţit/ descoperit că tehnica TJQ = Aikido – şi orice am predat în acest sens s-a bazat pe această idee, respectiv pe studierea oarecum în paralel a celor două Arte. Din păcate, la noi (aproape) nimeni n-a priceput ce vreau eu zic – iar când a priceput - a refuzat ideea. Motivul: efortul suplimentar necesar pentru a învăţa Aikido în acest fel dă rezultate mai îndepărtate (chiar dacă mai apropiate de spiritul Căii/ Do) decât sunt promise de instructorii altor variante (care de fapt, sunt Aikijutsu – nu Aikido!).
A invins dorinţa de succese rapide/ uşoare şi oamenii au continuat să greşească.
Acuma văd că ideia combinării studiului Aikido cu studiul TJQ apare si precis se va răspândi la străinii mai evoluaţi, în timp ce la noi tot înapoierea (şi dominaţia instinctelor) primează. Lipsă de caracter...
Aşa că nu mă voi mira când vor apare iniţiative de tipul: „Un Dojo în fiecare şcoală finlandeză”, sau braziliană, sau coreană etc.
Deşi idea a apărut pe plaiurile noastre - "cu o idee nu se face primăvară!”.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 32. 3.09.2011
Cărţi – Ghiduri
A apărut pe Net (mulţumesc Alex!) şi poate fi descărcat (gratuit !) – vezi aici* şi aici* :
Ghidul candidatului la examenele de gradare (centuri)
în cadrul proiectului Aikido Educativ (A.E.)/ Aikido pentru toţi
Vol. 1 – prezentarea Sistemului de grade şi centuri Kyu 5 ... 4 Dan A.E. (ultima variantă)
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 31. 3.08.2011
Şi alţii... (1) Descopăr că şi alţi practicanţi de Aikido simt nevoia unor exerciţii din afara domeniului tradiţional al Artei, pentru nevoi sanogene sau complementare.
Iată (mulţumesc socialspace*) de exemplu Yoga warmups for Aikido* / vezi 30.07.2011- propunerea/ descoperirea lui Stanley Pranin* – o autoritate mondială în domeniul teoriei Aikido. Se pare că Stanley nu a prea avut relaţii cu Taijiquanul (pe care eu îl laud cu convingere), văd că i-a plăcut Hatha Yoga. Ambele activităţi completează în modul lor specific teoria şi practica Aikido, fiind interesante şi folositoare mai ales pentru practicanţii vârstnici sau cu ceva suferinţe (dar care om trecut de 40 de ani mai e sănătos tun?).
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 30. 27.07.2011
Greu la deal cu boii mici...
În cadrul acţiunilor de promovare a Proiectului „Un Dojo în fiecare şcoală românească”*, cu ajutorul dlui prof Ghiocel Bota am participat la Primul Congres Internaţional al UNEFS - vezi aici*.
Vezi aici* lucrarea prezentată (l. română) sau aici* (în l. engleză).
Poate că din punctul de vedere al gazdelor, Congresul lor să fi fost un succes.
Din punctul meu de vedere, pentru acţiunea de promovare, Congresul a fost un Kix, chiar dacă nu a fost o totală pierdere de timp.
Mai multe detalii – vezi la # Corespondenţă aici* → # 5 B.
# 29. 26.06.2011
Naivitate – sau prostie pur şi simplu?
Cum văd eu că „luptă” românii cu globalizarea?
Păi, unii – înarmaţi cu închipuiri, amintiri glorioase, dreapta credinţă, avânt/ impresii de la conferinţele prof. Dan Puric, încredere în norocul lor. Alţii – vezi la # Corespondenţă - aici* → #4B.
Rezultatul luptei? Îl vedem aici* .
Rolul "românilor" este interpretat de un vârstnic, specialist în cunoştinţe tradiţionale (Kungfu/ Qigong). Sigur pe el şi pe puterea artei sale (iluziile lui – uite-le aici* ), se duce să lupte cu mâinile goale şi conform unor reguli străine - cu un adversar pregătit corespunzător acelor reguli. Bietul, merge de fapt la moarte sigură! Realitatea e dură, departe de iluzii...
Filmul/ păţania aminteşte cumva şi de povestea „revoltei boxerilor*” din China anului 1901. Şi aceia la fel cu ai noştri - tot oameni simpli, de treabă, pricepuţi la toate, încrezători în tradiţia lor milenară şi în superioritatea folclorului neaoş (artele marţiale) asupra oricăror năvălitori; până la urmă tot nişte proşti*! (Vezi si aici*). Au fost distruşi de puterea „surprinzătoare”, aparent „miraculoasă”, a „dracilor” străini (vesteuropeni) – de fapt, de know-howul şi mitralierele acelora.
Ceea ce pentru bieţii chineji a fost „neaşteptat”, putea fi aflat/ învăţat cu puţină muncă (şi minte!) prin observarea/ spionarea primilor năvălitori vesteuropeni. Dar cine avea timp (şi cap) pentru asemenea fleacuri: înainte de măcel chinejii se ocupau doar de bâlciul politicii lor interne şi se băteau în piept cu ştiinţa, tradiţia, strămoşii lor. Au murit cu „mintea” şi dreptatea lor cu tot, agăţate de gât....
Dacă i-ai fi putut auzi pe „boxerii” scăpaţi de la masacru, ar fi susţinut vehement că nu înţeleg ce s-a întâmplat: ei se pregătiseră la greu pentru confruntare (învăţaseră, munciseră, asudaseră etc.), dar ce să vezi: ghinion! Nici nu le-ar fi trecut prin cap că pregătirea lor fusese total aiurea faţă de ceea ce urma să aibă cu adevărat nevoie. Adică, la fel cum sunt pregătiţi azi pentru viaţă tinerii în şcolile româneşti...
În ultimul secol, naţia noastră a cam reuşit cu chiu cu vai, cu chiul şi corupţie între conducători, cu suferinţe şi sânge printre pălmaşi, să se pregătească de război – dar mereu pentru cel trecut, nu pentru cel următor.
Am putea noi oare scăpa de viitorul ăsta nenorocit, care vine asupra noastră - fără milă şi fără amânare?
De la globalizare/ competiţia internaţională – NU există scăpare.
Dar, ca să mai şi câştigăm câte un meci cu ea (ca naţie – nu individual!) există căi.
Pentru a le găsi e nevoie însă de patriotism, şi nu doar în vorbe ...
Sigur că eu nu văd altă soluţie (atât mă duce capul) decât schimbarea învăţământului prin aplicarea proiectului „Un Dojo în fiecare şcoală românească”. Asta înseamnă de fapt educarea caracterului (şi atitudinii) cu ajutorul aventurilor - la toţi tinerii, de la pălmaşi la beizadele. (Despre românii adulţi, chiar şi cei „nevinovaţi” - cred că sunt deja condamnaţi de istorie; nu îşi mai pot schimba atitudinea sinucigaşă. Măcar copiii lor de-ar ajunge buni români!).
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 28. 22.06.2011
Taijiquan (2)
Aseară am avut o mare bucurie - descoperind situl aici*56 cu numeroase filme documentare despre Taijiquan. Câteva vorbe legate de această bucurie – vezi la # Corespondenţă aici* → #3B.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++# 27. 15.06.2011
Gala Aikikai 2011
Un sit interesant* cu multe filme demonstrative (scurte) noi despre Aikido şi Budo. Numeroasele demonstraţii înregistrate la a 49-a Gală a Aikikai, la Tokyo (2011), permit să-ţi faci o idee despre tehnica şi valoarea multor (mari) profesori actuali, precum şi despre nivelul Aikido contemporan. N-o fi Aikikai tot Aikido din lume, dar organizaţia reprezintă totuşi grupul cel mai numeros de practicanţi.
Aşa am aflat că O Sensei are un strănepot care practică şi el Aikido. Desigur că la vremea lui va moşteni/ conduce fundaţia Aikikai - şi îi urez din toată inima să ducă mai departe cu succes flacăra aprinsă de străbunic. (NB. Ii iubesc pe toţi cei care practică Aikido, fie că ne ştim sau nu, chiar dacă mai avem şi unele idei diferite/ divergente/ contradictorii despre Artă, viaţă, lume şi căpătuială - deoarece sunt convins că dacă se ţin de treabă/ Tatami, când vor ajunge la vârsta mea îmi vor da dreptate…).
# 26. 14.06.2011
Demonstraţie de Aikido Educativ
Octav Bărbulea şi Alex Andrei au publicat un film cu o minilecţie de Aikido Educativ (Aikido pentru toţi) – aici*54 şi aici*55. (Mulţumesc încă o dată sitului Aikido-Info care a anunţat deja apariţia filmului şi continuă să susţină ideile pe care le promovez).
Demonstraţia s-a desfăşurat în ianuarie 2011 la serbarea Kagami Biraki a Centrului de arte marţiale CASA – al Universităţii din Bucureşti, cu participarea (pe saltea): Ioana Bărbulea, Oana Muşat, Igor Buştiuc şi Mircea Cihuţă.
Câteva precizări despre ideile şi Proiectul pe care se bazează această demonstraţie vezi la
# Corespondenţă aici*→#2B.
# 25. 10.03.2011
Istorie şi amintiri
O informaţie pentru „dinozaurii” rătăciţi pe aici, prin zonă: iată un alt supravieţuitor din „epoca Bialokur” - aici*53.
In pozele prezentate de el (vezi Click here în textul din situl respectiv) se văd şi alţi „dinozauri” – desigur, mult mai tineri decât în versiunea lor recentă...
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 24. 5.02.2011
1. Desăvârşirea prin Aikido – un video-interviu* dat de profesorul Dan Puric Fundaţiei Române de Aikido Aikikai cu ocazia primirii titlului de membru de onoare şi al Distincţiei Anuale a Fundaţiei – pentru contribuţia esenţială la renaşterea spiritului naţional.
2. A apărut o valoroasă carte*: Aikido şi spiritualitatea Orientului Îndepărtat, de dl. Strătilă-Sorin DORIN, la Galaţi University Press. Lucrarea prezintă foarte bine şi atractiv aspecte cunoscute şi altele mai puţin sau deloc cunoscute ale ideilor pe care se bazează şi le promovează Aikido.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 23. 31.01.2011
A apărut pe Internet (salut Alex!) şi cartea cu jocuri pentru Team-building: se poate descărca gratuit aici*51.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 22. 10.01.2011
Gânduri la început de an:
1. La o întâlnire cu câţiva instructori de Aikido din Bucureşti am aflat că dl. Marius Ioniţă a iniţiat în Clubul* pe care-l conduce o faptă de suflet: ajutorarea Centrului ortodox* pentru adăpostirea copiilor de la Valea Plopului. Ca urmare, câţiva elevi ai Clubului şi părinţii lor au format de Crăciun o caravana de vreo 10 maşini cu care au dus Centrului donaţiile adunate de la sufletişti. Adevărată „iubire de oameni”, concretă, eficientă, discretă - într-un cuvânt: exemplară!
2. Federaţia de Aikido Modern* este singura organizaţie (pe care o ştiu) deschisă colaborărilor cu alte cluburi, şcoli şi stiluri de Aikido sau alte arte marţiale înrudite. Periodic Federaţia organizează stagii* „ecumenice” de o zi, în cadrul cărora 4-5 instructori de la diverse organizaţii predau câte o lecţie de ¾ oră. În felul acesta participanţii la stagiu pot compara o gamă variată de tehnici şi concepţii, care îi stimulează să caute idei şi scopuri noi atât pentru practica lor (de elev, sau de instructor) de Aikido, cât şi pentru activitatea din afara Dojo (în viaţă, la serviciu, ONG etc.).
Dar - mai e mult până la o armonizare şi colaborare constructivă a numeroaselor organizaţii existente la noi în ţară, care se ignoră între ele cu o convingere ce ar fi mai potrivită pentru alte scopuri. Şi când te gândeşti că ele toate susţin că respectă principiile de bază ale Aikido: armonizarea cu alţii, iubirea faţă de oameni ...
Dereticând prin casă am găsit o bucată de ziar vechi, de dinainte de '89, cu o poezie care discuta aspecte de viaţă la fel de valabile şi atunci, şi azi, din păcate şi mâine. Iată textul:
Noi amândoi avem acelaşi dascăl
Noi amândoi avem acelaşi dascăl,
Şcolari suntem aceleiaşi păreri ...
Unitul gând oricine recunoască-l,
Ce ştii tu azi, eu am ştiut de ieri.
De-aceleaşi lucruri plângem noi şi râdem...
Non idem est si duo dicunt idem.
E greu a spune ce deosebire
Ne-a despărţit, de nu mergem de-a valma.
Şi s-ar vedea atunci fără`ndoială
Când noi ne-am scoate sufletele`n palmă
Ca`ntregul lor cuprins noi să-l deschidem:
Non idem est si duo dicunt idem.
.... Celui care vrea să-nveţe pe alţii i se cer multe calităţi...
C. Popescu (revista Săptămâna / anii `80)
(Orice aluzie la instructorii de Aikido din România nu e deloc întâmplătoare!)
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 21. 17.12.2010
Excursiile lungi cu cortul cărat în rucsac (la munte etc.) constituie o metodă de bază pentru educaţia în aer liber * (outdoor education) sau educaţia cu ajutorul aventurii *.
Mai nou gătirea alimentelor (termoprocesarea) în tabără nu se mai face cu foc obişnuit din lemne, din cauză că resturile/ vatra rămasă pe sol desfigurează peisajul natural şi constituie un mare pericol de incendiu (vezi şi aici*48). În schimb se folosesc sobe uşoare/ portabile, care de obicei ard combustibil adus de acasă (gaz comprimat, benzină, spirt etc.). Mai nou au apărut sobe portabile care ard lemne (subţiri/ aşchii) culese la faţa locului. O sobă bună este uşoară, are randament termic mare – consum mic şi viteză mare de încălzire/ fierbere a apei. Multe sobe bune din comerţ sunt scumpe şi consumă combustibil neprietenos deoarece trebuie cărat în spate/ e periculos/ miroase/ nu se găseşte uşor/ necesită ambalaj greu (butelie) care trebuie cărat şi după golire/ evacuat din natură etc.
O variantă atractivă (foarte ieftină şi foarte bună!) pentru drumeţi sunt sobele construite de amatori (DIY - DoItYourself). Cel mai bun principiu constructiv pentru astfel de sobe este cel numit „tip rachetă”*, care are pereţi dubli pentru o circulaţie dibace a aerului şi ca urmare o foarte bună alimentare cu aer a focarului.
Iată aici*49 detaliile de confecţionare a unei sobe tip rachetă pentru spirt medicinal (chiar dacă soba e reuşită, teoria modernă/ concepţia "rachetă" susţine ca rezultatele ar fi şi mai bune dacă inălţimea ei ar fi cam de două ori mai mare!) şi aici*50 construcţia altei sobe - pentru ars lemne sau alt combustibil adunat pe loc. Iar aici*57 - de vânzare o sobă portabilă pentru lemne, fabricată industrial.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 20. 15.12.2010
Profesorul Hiroaki Izumi la Bucuresti
Am reuşit să finalizez notiţele* (vezi la # Corespondenţă → #1B) luate la stagiul organizat de Federaţia de Aikido Tradiţional* şi susţinut de prof. Hiroaki* Izumi. Prof. Izumi mi s-a părut cel mai bun profesor japonez de Aikido văzut în ultimii 29 ani – afară de Juo Iwamoto* Sensei (care fiind primul – rămâne, pentru mine, cel mai cel ...).
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 19. 25.11.2010
Încălzirea este o parte necesară dar şi obligatorie a oricărei lecţii de Aikido. Încălzirea pregăteşte corpul pentru a face faţă cât mai bine efortului de studiere/ însuşire a tehnicii de luptă. Încălzirea are şi scopul evitării accidentelor. De aceea orice instructor are obligaţia morală să facă o Incălzire înaintea oricărui antrenament/ lecţie. Sigur că el poate recomanda elevilor să se încălzească singuri înaintea lecţiei – dar ştiu din experienţă că majoritatea practicanţilor, în special românii, nu fac nici un efort fizic fără imbolduri permanente; adică sunt abonaţi inconştienţi la pericolul de accidentare. Sarcina unui bun instructor e să nu-i lase să greşească!
Pentru a-şi atinge scopul, o Încălzire bună durează cel puţin 15 minute şi cuprinde exerciţii variate: unele cu caracter de dezvoltare fizică generală (cardio-pulmonare, extensie, mobilitate, forţă, echilibru, viteză, agilitate, respiraţie etc.), altele specifice Aikido (Taisabaki, Ukemi şamd), sau educative (Teambuilding etc.).
Căutând una-alta pe Internet am dat peste informaţii interesante pe care le folosesc în activitatea mea. Cred însă că ele pot fi utile oricărui practicant sincer, mai ales instructorilor. Aşa că - iată o variantă de încălzire* (nu grozavă, dar n-am găsit alt film mai bun...) la o lecţie/ antrenament. Cea mai bună concepţie a încălzirii rămâne însă cea propusă de Juo Iwamoto Sensei şi expusă la # 7.9.2 din carte*. Dar Aikido nu e o idee fixă, un ritual mort, o procedură îngheţată, ci o învăţătură vie - care creşte pe baza contribuţiei practicanţilor luminaţi (cei care nu strică/ pervertesc Arta, ci o îmbogăţesc!). De aceea Încălzirea poate fi completată cu idei preluate din documentarele următoare:
Exerciţii pentru condiţia fizică: aici*36, aici*37 şi aici*38.
Exerciţii pentru respiraţie: aici*39, aici*40, aici*41 şi aici*42 (vezi momentul 5.15 şi în continuare).
Despre Ukemi: aici*43, aici*44, aici*45, aici*46 şi aici*47.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 18. 2.11.2010
Aikido şi femeile
Peste 600 studente locuiesc în Căminul studenţesc din Bucureşti unde este Dojo la care predau, dar abia vreo 5 vin (benevol) la cursurile de Aikido. Împreună cu profesorul de sport al Universităţii şi cu alţi colegi instructori am încercat să le lămurim să facă mişcare, dacă nu - măcar să vină să vadă ce se petrece în sala aflată la doi paşi. Ne-am lovit de un zid / baraj impenetrabil de refuz. Ne-am plimbat seara pe coridoarele căminului, unde fetele stăteau grămadă, ciuciulete, în faţa camerelor – fumând din răsputeri. Am organizat demonstraţii publice, ziua uşilor deschise la Dojo, Kagami Biraki şamd – degeaba. Nu vor să facă mişcare şi gata!
Aparent toată lumea ştie (iar studenţii fiind în teorie o categorie mai şcolită decât media, ar trebui să ştie şi mai abitir) că lipsa mişcării fizice a dus deja la răspândirea obezităţii şi a unui mare număr de boli (chiar mortale) de inimă, ficat, plămâni, articulaţii şamd. la toate vârstele. Nu mai vorbim de stres şi de boli mintale. Dar tinerii noştri par vorbiţi să refuze orice efort fizic, alergând în schimb cu limba scoasă după ţigări etnobotanice, euforizante şi alcool. Parcă ar fi zombi programaţi anti-sport!
Nu reuşim să învingem prostia (sinucigaşă) din capetele lor, băgată acolo de părinţi, şcoală, societate. Oare ce-ar trebui făcut?
Or, Aikido este nu doar o activitate fizică pentru toţi, ci mai ales potrivită pentru persoanele al căror cod numeric începe cu 2. Asta datorită faptului că e un fel de mişcare inventat special pentru persoanele mai neputincioase (femei, bătrâni, tineri, cu talie şi greutate mică etc.), dar şi virtuţilor sale de autoapărare (artă marţială ne-violentă!) de necesitate vitală în zilele noastre, cât şi pentru virtuţile sanogene pur şi simplu.
Iată câteva dovezi publice că femeile pot ajunge la competenţe şi grade înalte în Aikido, adeseori superioare celor la care au ajuns soţii lor sau mulţi alţi bărbaţi ... , vezi : Penny Bernath* şi Jane Ozeki* (SUA), Micheline Tissier* (Franţa) sau Terese Wang* (Taiwan), un stagiu pentru centuri negre, examenul unei tinere pentru 2 Dan*, altă tânără în proba dinaintea examenului de 2 Dan*. Insă nici femeile nu sunt scutite de a face sau imita sminteli: iată de exemplu o tipă ˝rea˝* care practică o variantă balcanică de Aikido; dar acesta nu e chiar Aikido, ci poate Aikijutsu, sau vreun spectacol ...
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 17. 29.10.2010
Trecând pe la cabana Diham am auzit la difuzor Imnul Bucegilor. Stiam melodia, îmi plac foarte mult cântecele de munte, sunt tare necăjit că nu pot şi eu să le cânt - decât prost ...
Cine doreşte să asculte astfel de cântece - vezi aici*34 şi aici*35, probabil şi pe alte situri.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 16. 28.10.2010
Mai sunt Români; dar prea puţini!
Am avut onoarea şi plăcerea să cunosc un om deosebit, ostaş al Armatei Române – sau mai bine zis a rămăşiţelor Armatei naţionale. (Desfiinţarea stagiului militar obligator a fost/ este un mare succes al duşmanilor Ţării, prin efectele antieducative şi antipatriotice care încet-încet vor duce la dispariţia României). Colonelul Adrian Negoiţă – de la Vânătorii de munte/ Predeal – organizează în fiecare an, de ziua Vânătorilor de munte (3 noembrie), o expediţie în condiţii de iarnă pe cel mai înalt vârf de munte al României (Moldoveanu/ Făgăraş) unde depune un tricolor. În această iniţiativă privată, începută în 2001 şi repetată de atunci fără întrerupere, dl. Negoiţă a fost însoţit de prieteni/ cunoscuţi/ alţi sufletişti, militari sau civili – uneori au fost 3 oameni, alteori 15.
Uite că nu mor caii când vor câinii!
Vf. Moldoveanu 2544 m/ Făgăraş - aug. 2011- foto Marius Radu
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 15. 23.10.2010
Aikido e o metodă de (auto)educaţie pentru dezvoltare personală, în scopul îmbunătăţirii autonomiei, a propriei sănătăţi şi a modului de relaţionare cu cei din jur. Ea se adresează tuturor componentelor fiinţei: corp, minte, suflet. Studiem Calea Aiki (dar există încă multe alte Căi) ca să ajungem la Iluminare, sau la Trezire, adică dorim/ facem ceea ce chiar şi Imnul de Stat ne îndeamnă: “deşteaptă-te române”!
Sala/ încăperea în care se practică Aikido se numeşte Dojo – adică “locul unde se studiază Calea”. Nu se numeşte Jutsujo - sau “locul unde se învaţă meserie”. Drumul spre Iluminare (Do) trece însă şi prin etapa Jutsu, adică nu putem ajunge la Aikido decât după ce învăţăm Aikijutsu. Aşa că într-un fel, orice Dojo e şi un fel de Jutsujo.
Ca orice « drum » anevoios – cum e orice proces serios de educaţie - Calea e plină de obstacole şi pericole. Există astfel pericolul ca studiul etapei Jutsu să devină un scop în sine, deoarece plăcerea luptei/ violenţei/ dominaţiei vine din adâncul fiinţei noastre de oameni, adică de animale supuse instinctelor şi altor pofte, pe care civilizaţia încearcă să le ascundă sau sublimeze. Studiul Căii înseamnă să luptăm din greu cu noi înşine pentru a nu uita nici un moment de ce studiem meseria (Jutsu): ca să ajungem la Iluminare - nu ca să ne satisfacem plăceri sau pofte.
Nu se poate ajunge la Iluminare fără suferinţă. Suferinţa necesară pentru autoeducaţie este preponderent corporală, însă cum cele trei componente ale fiinţei sunt strâns legate şi interdependente, adeseori acest chin autoeducativ pare a fi mai mult mintal/ sufletesc (dar nu e!). Poate că impresia e dată şi de marea cantitate de voinţă necesară pentru impunerea voluntară a acestui fel de masochism, adică se cere un important consum nervos - iar "gândirea doare" !. O astfel de alegere pentru gestionarea propriului mod de viaţă, bazată pe suferinţă şi sacrificii personale, poate părea anacronică – chiar bolnăvicioasă sau sinucigaşă – în epoca actuală. Azi oamenii caută (de capul lor, sau ca urmare a manipulării mediatice de către tot felul de profitori ascunşi) doar satisfacţii maxime şi imediate (ca orice animal), fără nici un gând sau respect pentru comunitatea şi mediul înconjurător (care sunt acţiuni specifice oamenilor). Dar despre acest aspect/ dilemă – dacă mai trăim, atunci mai vedem şi discutăm cine are/ a avut dreptate ...
Se zice: sunt multe poteci care duc spre vârful muntelui, adică la Iluminare se poate ajunge prin diverse Căi. Suferinţa autoeducativă poate avea forme statice (meditaţie/ rugăciuni/ post etc.) şi dinamice (autoflagelare/ activităţi marţiale/ sporturi necompetitive extreme etc.).
Suntem unii (vreo 3000 în România, vreun milion în toată lumea; altfel zis: un român din 7000, şi un om - din 7000 locuitori ai planetei) care am ales Calea Aiki ca să ajungem în vârful muntelui. Acest drum nu e nici mai greu, nici mai uşor ca altele, dar întrucât nouă ne place, suportăm mai uşor chinurile aferente.
Meseria luptei (Aikijutsu) învaţă cum să-i învingi pe alţii şi se studiază preponderent prin exerciţii cu partener; studiul Căii e o luptă cu tine însuţi, deci o activitate mai mult individuală (chiar dacă exerciţiile cu partener constituie şi în această etapă o componentă esenţială a studiului).
Am observat că sunt disponibile multe informaţii (lecţii/ cărţi/ filme/ Internet etc.) despre exerciţiile Aikijutsu cu partener, dar relativ puţine despre cele individuale, specifice luptei cu tine însuţi. De aceea prezint în continuare astfel de exerciţii, care îmbină lupta cu slăbiciunile personale (adică întăresc corpul/ muşchii) cu avantajul dobândirii unor îndemânări utile pentru confruntarea cu un adversar. Chiar dacă ele nu provin din tradiţia Aikido, poate nici măcar din tradiţia japoneză, eu apreciez că toate exerciţiile indicate pot fi utile oricărui practicant sincer.
Exerciţii chinezeşti (Baguazhang) pentru creşterea îndemânării - vezi aici*25, aici*26 şi aici*27.
Exerciţii ruseşti (Systema) pentru flexibilitate şi folosirea Hara - vezi aici*28, aici*29, aici*30, aici*31, aici*32 şi aici*33.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 14. 17.10.2010
Foarte interesante informaţii despre Aikido – vezi situl Aikido Info*, cu anunţuri de stagii/ articole/ filme etc. – din ţară şi din străinătate. Cred că orice Aikidoka/ elev, dar mai ales orice instructor ar trebui să vadă/ studieze toate informaţiile din acest site, începând cu octombrie 2009!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 13. 16.10.2010
Am fost la sesiunea anuală de conferinţe organizată la 15.10.2010 în Bucureşti (mulţumesc Manos pentru invitaţie!) de TEDxbucharest* – filiala societăţii TED* din SUA. Din 1984 TED organizează anual câte o sesiune de conferinţe (ale unor oameni – apreciez eu – foarte deştepţi şi entuziaşti, fiecare mare specialist în domeniul său) cu tema “idei care merită răspândite”. Vreo 500 din aceste conferinţe (max. 18 minute fiecare, în limba engleză - dar subtitrate adeseori şi în limba română) despre o mare varietate de subiecte, sunt deja postate pe Internet. Succesul acţiunii a dus la înfiinţarea unor filiale TED în toată lumea.
Mi-au plăcut foarte mult toate cele vreo 12 conferinţe live din Bucureşti având ca temă centrală ideia « dacă vrei – poţi ! », pe care organizatorii (în majoritate voluntari !) au dorit s-o dea ca exemplu auditorilor (vreo 2000) în sprijinul îndemnului « hai să nu mai asteptăm de la alţii ci să facem noi (adică eu !) ceva - ca să schimbăm România în bine ! » . Vorbitorii au fost în majoritate români, unii cu domiciliul aici, alţii în străinătate (cu cariere fabuloase!) plus câţiva americani. Toţi au reuşit să-şi îndeplinească visul personal (altfel n-ajungeau ei invitaţi...).
Vă recomand cu căldură să căutaţi pe situl TED conferinţe despre subiectele care vă interesează şi să le vizionaţi (nivelul expunerii este pe înţelesul oricui!) – cel mai mult îmi plac cele din categoria « te lasă cu gura căscată » (rated jaw-dropping).
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 12. 2.10.2010
Nu e totul pierdut sau jalnic pe aici, lângă Carpaţi: mai sunt destui români tineri care vor să facă fapte bune – vezi http://www.letsdoitromania.ro/*
Văzându-i pe aceşti idealişti pragmatici, recit cu năduf „Ce-ţi doresc eu ţie, scumpă Românie...” - şi parcă mai întineresc puţin!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 11. 29.09.2010
Lecţia mea: eu caut să învăţ ceva din orice/ de oriunde/ de la oricine. Uneori găsesc, alteori nu...
Am trăit un moment remarcabil cu ocazia stagiului ţinut de curând (cu oarecare succes la public, aşa mi-a făcut plăcere să cred - vezi câteva impresii de la participanţi aici*24), undeva la malul mării. Eram mai mulţi la o masă, după o lecţie în care susţinusem că Aikido e mai degrabă un antrenament al neuronilor decât al muşchilor.
După ce ne (re)hidratasem puţin (nu mult, doar cât să ne sclipească ochii), unul din comeseni, fost aventurier şi boxeur reconvertit la mijlocul vieţii spre Aikido, privindu-mă serios, zise: „învaţă-mă!”. Am răspuns nedumerit: „ce vrei să te învăţ?”. Dar el, aparent pătruns de „şansa” întâlnirii cu mine: „nu ştiu ce, că eu sunt neştiutor. Dar tu ştii, că d-aia eşti Învăţător. Spune-mi trei cuvinte care să-mi schimbe viaţa!”.
Evident că am rămas „mască” şi nici vorbă să-i răspund, doar am bâiguit câteva vorbe, după care am reuşit să deviez conversaţia spre alte subiecte ceva mai „comestibile”. Nu ştiu dacă a vorbit serios sau într-o doară, ca să mă încerce. Nici dacă a inventat el vorba asta memorabilă (ar fi putut, căci e un tip deosebit) sau a aflat-o de la alţii în cursul „căutărilor” sale pe multe meridiane, de-a lungul celor 50 de ani de viaţă.
Însă pentru mine rugămintea lui a fost o lecţie straşnică: am simţit-o ca un duş rece care m-a forţat să-mi (re)văd lungul nasului. La fel ca şi alţi instructori care predau pe Tatami în faţa a zeci de oameni care-i ascultă cu gura căscată şi îndeplinesc fără crâcnire ceea ce li se spune, şi eu pot să-mi pierd minţile, ajungând la iluzia că aş fi un fel de semizeu atoateştiutor ce coboară direct din sânul lui O Sensei... Dacă eram aşa ceva – aş fi putut să-i răspund interlocutorului cum cred (sper) că se aştepta el. Poate să-i spun un fel de "Mane Tekel Fares*" într-o versiune mioritică - dar vorbe totuşi cutremurătoare. Sau poate mă confunda cu tipul acesta*... Dar nu sunt nici pe departe atât de priceput.
Deşi el (ca elev) mă vedea mai înţelept decât sunt, eu îmi ştiu limitele. Întrebarea lui m-a readus cu picioarele pe pământ. Am înţeles (a câta oară, păcătosul de mine...) că mai am multe de făcut până departe. Căci fudulia scoate mereu capul, chiar dacă ştiu că pe mulţi i-a dus la pierzanie, pe când smerenia n-a omorât pe nimeni – ba dimpotrivă!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 10. 17.09.2010
Cei care studiază Ghidul candidatului la examenele de gradare - Vol. 3 - Aiki Jo Waza pentru Kyu 2 şi Kyu 1 (curricula Aikido Educativ – informativ vezi aici*9) sunt invitaţi:
A - să studieze lecţiile video:
- Cele 20 Jo Suburi demonstrate de inventatorul lor Morihiro Saito Sensei – vezi aici*10.
- Aiki Jo Kata cu 13 acţiuni (execuţie individuală şi cu partener/ Sotai ) – vezi aici*11.
B - să practice conştiincios exerciţiile pentru îmbunătăţirea condiţiei fizice specifice:
- Cu bastonul – vezi aici*12, aici*13 şi aici*14.
- Pentru elasticitate/ echilibru/ Hara – vezi aici*15, aici*16 şi aici*17.
C - să exerseze Tanren Uchi, adică lovirea Makiwarei - vezi demonstraţiile: aici*18, aici*19, aici*20, aici*21, aici*22 şi aici*23.
Subliniez că fără acest exerciţiu nu se poate învăţa mânuirea corectă/ realistă/ marţială a bastonului/Jo (sau a săbiei/ Ken)! Fără experienţa căpătată NUMAI cu ajutorul Tanren Uchi, restul exerciţiilor cu arme - în gol, chiar executate cu Kime, sunt doar un fel de prestidigitaţie/ dans – adică o iluzie/ autoamăgire.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 9. 25.08.2010
Pentru succesul relaţiilor noastre cu cei din jur (acesta fiind de fapt scopul pentru care studiem Aikido!) e important să ne dăm seama (cât mai) din timp ce intenţii au respectivele persoane. Adică – „de ce fac (sau vor face) oamenii ce fac?” Pentru că pot gândi – căci faptele lor au fost mai întâi gânduri. Aşa că întrebarea de mai înainte ar putea fi reformulată: „de ce gândesc oamenii aşa cum gândesc?”
Răspunsul e foarte greu de dat, deoarece creierul omului are o complexitate pe care cei mai pricepuţi dintre noi abia reuşesc s-o bănuiască, nici vorbă de cunoaştere etc. (Însă practica Aikido ne ajută efectiv să avem relaţii mai bune cu ceilalţi oameni – fără explicaţii prea ştiinţifice).
Printre factorii care influenţează esenţial modul de gândire al oamenilor este şi diferenţa dintre sexe.
În acest sens vă recomand un film-conferinţă (subtitrat în l. română) deosebit de interesant – vezi la adresa de aici*8.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 8. 16.08.2010
Am aflat în fine (de la un Kami ...) că cele 91 de exerciţii pe care le recomandam oricui să le facă zilnic - sunt de fapt 121, adică:
- 30 buc. flotări +
- 30 buc. abdomene +
- 30 buc. genuflexiuni +
- 30 buc. ridicarea de la sol până deasupra capului a unei greutăţi de 15-25% din propria greutate +
- 1 buc. faptă bună (adică una care e de ajutor/ foloseşte primitorului dar nu foloseşte la nimic făptaşului...).
Plus (pentru încălzire/ amorul artei...) 5 buc. întinderi pe sol cu faţa în jos şi ridicarea în picioare + 5 buc. căderi pe spate fără rostogolire şi ridicarea în picioare.
Făcut „şnur”, totul durează cel mult de 15 - 20 minute!! Adică - oricine vrea/ are minte, le poate face...
La început, cele 30x4 = 120 exerciţii corporale pot fi făcute pe bucăţi, de-a lungul celor 24 ore - nu toate împreună sau „şnur” – deşi, după vreo 10-15 zile de practică, ele devin uşor de făcut. „Tehnica” exerciţiilor (corectă/ incorectă etc.) nu are importanţă – fiind totuşi preferabilă varianta (poziţie/ postură/ viteză etc.) cea mai greu de făcut. Greutatea de ridicat (obligatoriu cu spinarea verticală!!) poate fi un rucsac cu cărţi/ bidoane cu apă etc.
Când cele 120 exerciţii corporale încep să pară uşoare, chiar dacă sunt făcute şnur/ legate, se poate trece la creşterea dificultăţii antrenamentului prin mărirea numărului de repetiţii sau a vitezei, prin creşterea încărcării/ dificultăţii exerciţiilor (de exemplu flotări cu rucsacul etc.) şamd.
Dar există şi alte exerciţii echivalente celor 120 de mai sus, care însă tot zilnic trebuie făcute... :
– Cele 5 exerciţii tibetane - vezi aici*7 (ce spectacol minunat – şi nu mă refer doar la munţi sau la căţel...) ;
- Salutul soarelui din Yoga (acesta trebuie efectuat de vreo 20-30 ori !) – vezi aici*6 – sau # 8.5.5. din cartea «Aikido pentru toţi».
Vă amintesc că în plus faţă de exerciţiile corporale mai trebuie făcut şi «+1», adică o faptă bună/zi!
Spor la treabă!
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 7. 12.08.2010
Taijiquan (1)
Văd că cineva (un necunoscut căruia îi mulţumesc!) a pus pe Internet un film cu mine efectuând Secvenţa cu 24 de mişcări din şcoala Yang de Taijiquan – vezi aici*5.
Performanţa mea e departe de nivelul tehnic/ vizual la care (mai) aspir (sper că nu din această cauza filmul e postat pe situl respectiv...), dar cred că ea exprimă multe din ideile de bază ale Taijiquanului - pe care le folosesc şi la Aikido. De altfel, eu mă străduiesc să fiu un bun instructor – nu un artist sau campion. Pentru informare - demonstraţia unei artiste/ campioane - vezi aici*4.
... Chiar dacă această variantă e mai „oficială” şi (instructorii) albi cam pe asta o ştiu/ promovează, mie îmi place mai mult altă variantă – vezi aici*52, deoarece corespunde mai bine concepţiei originale/ vechi (părerea mea!).
Al doilea filmuleţ (şi execuţia/ interpretarea respectivă) e greu de găsit pentru europeni - titlul fiind prezentat/ scris în limba chineză. Poate oi suferi eu de „teoria conspiraţiei”, dar cred că situaţia nu e întâmplătoare. Îi bănuiesc pe chinezi de apărarea intereselor proprii/ patriotism, sau de grija pentru supravieţuire/ supremaţia naţiei lor. Adică: varianta corectă/ bună e păstrată pentru „ai noştri” (respectiv chinezii) iar albilor le dăm o variantă mai comercială/ slabă, că tot sunt ei fraieri şi nu trebuie să ne egaleze/ întreacă!
Pentru unii români, adeseori bolnavi de „pupincurism” – o temă de meditaţie – şi nu numai ....
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 6. 9.08.2010
Homeopaţii par a fi o variantă de medici mai deschisă la noutăţi. La şcoala lor de vară*, desfăşurată în august 2010 la Poiana Braşov, am fost invitat să ţin câteva lecţii de gimnastică de sănătate (Taijiquan, Qigong etc.) şi de Team-building. Scopul a fost complementarea efortului mintal al cursanţilor cu exerciţii sanogene şi educative. În cadrul şcolii, dna dr. Pavlovschi/ Buzău a prezentat filmul unei conferinţe a biologului american Bruce Lipton despre legătura (argumentată ştiinţific!) între biologia celulară şi gânduri sau credinţă – vezi aici*3. Un film documentar excepţional pe care îl recomand tuturora (are subtitrare în l. română). Iată câteva rezultate ale cercetărilor ştiinţifice:
- Cam 50% din firea/ destinul/ soarta omului se stabileşte în „burta mamei”, unde capătă caracteristici foarte greu, aproape imposibil de modificat după naştere, indiferent ce mijloace s-ar folosi: medicamente, educaţie etc. Lipton concluziona: „din cauza condiţiilor greşite de viaţă pe care le produce societatea noastră actuală, a modului de viaţă american, naţiunea noastră naşte azi generaţii de copii care vor deveni inevitabil obezi şi violenţi – şi care până la urmă ne vor ucide!?”.
- Deoarece gândurile/ credinţa influenţează şi modifică celulele din corpul omului, ba chiar modifică şi celulele din alte corpuri (!), fiecare om e responsabil pentru ce face cu viaţa lui şi ce păţeşte în cursul ei – după ce află acest adevăr....
Conferinţa aceasta mi-a confirmat multe opinii personale şi concepţii empirice – bazate până acuma doar pe experienţă şi bun simţ. În acest context apreciez că după ce vede (şi înţelege) filmul, orice om raţional va ajunge la aceleaşi concluzii pe care eu le susţin de mult (fără succes !), cum ar fi:
- Victima (adultă) e vinovată pentru ce păţeşte - chiar dacă părinţii/ şcoala/ societatea au şi ei o vină uriaşă;
- Orice om trebuie să înveţe autoapărarea verbală şi fizică cu mijloace neviolente;
- Orice om trebuie să facă fapte bune şamd.
Referitor la ce ne aşteaptă: în afara intervenţiei/ manipulării biochimice pe scară mare (realizabilă în cadrul unui regim totalitar), sigura alternativă practică/ concretă (şi acceptabilă) de a influenţa în bine soarta noastră, de a salva ce se mai poate din viitorul speciei umane este (auto)educaţia corectă (însă pentru toate componentele fiinţei: corp – minte – suflet).
Adică – Aikido (Educativ)!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 5. 15.04.2010
Cărţi
Datorită atitudinii prea profitoare şi chiar antipatriotice a editurilor cu care am avut de-a face, care refuzau să publice cărţile ce le propuneam, deoarece (ziceau ele) nu oferă iluzii, nici n-au poze cu femei goale - deci nu se vor vinde..., mă bucur să anunţ că nişte sufletişti pe care nu-i cunosc (în afară de unul - salut Alex!) şi cărora le mulţumesc pe această cale, au pus pe Net cărţile scrise de Serban Derlogea. Ele pot fi descărcate gratuit de la adresele următoare:
* Aikido pentru toţi* (alt link aici*2)
* Taijiquan - Calea perfecţiunii*
* 160 de jocuri pentru Teambuilding*
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 4. 25.01.2010
Iată câteva imagini* de la sărbătoarea Anului Nou după model Japonez Kagami Biraki, ţinut la CASA în 22.01.2010 în prezenţa Ambasadorului Japoniei la Bucureşti şi a Rectorului Universităţii din Bucureşti.
Autorul fotografiilor: www.dedi.ro*
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 3. 5.01.2010
Câteva gânduri la sfârşit de an în interviul luat şi postat de Mirela Teodorescu - vezi la cele 2 linkuri: interviu 2009* sau aici*1.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
# 2. 1.11.2009
Am primit gradaţia 8 dan de la Federaţia (Română) de Aikido Modern în cadrul unui stagiu naţional. E un grad mare, puţini oameni au ajuns atât de departe cu studiul Căii şi Învăţăturii – dar nu mai puţin important, şi cu buna înţelegere cu cei din jur....
Am fost emoţionat şi încântat ... până mi-a venit idea: cum de am ajuns la onoarea asta?
Oare am ajuns deja cu un picior în groapă şi oamenii vor să-mi facă o bucurie cât ne mai putem vedea? După aceea am mai cugetat şi mi-a mai venit inima la loc: nu sunt încă un cadavru ambulant – deoarece mai pot să mă ridic după ce cad! Aşa că - poate chiar merit!?
Dilema asta între satisfacţia unei recunoştinţe publice a muncii mele pentru răspândirea Aikido şi jena că am primit o onoare pe care poate n-o merit, mă face să mă simt într-o cumpănă cam ca a găinii ăleia alergată de cocoş, care se întreba: oare nu alerg prea repede şi blegu ăsta nu mă prinde şi pierd "ocazia"? Dar dacă alerg mai încet şi-l las să mă prindă – ce fac cu reputaţia, că celelalte surate o să zică că sunt o stricată?
(Cât despre textul pe care-l citiţi acum - şi acesta e tot un fel de "cotcodac"!)
În fine, vremea (şi moartea) le vor linişti pe toate. Până atunci, să amintesc când şi cine mi-a dat gradaţiile dan:
1 dan 1.08.1990 FFAT*/ Daniel Brun
2 dan 14.10.1994 FFAT*/ Daniel Brun
3 dan 10.11.1995 FFAT*/ Daniel Brun
4 dan 1.06.1996 FRAM*/ Dan C Ionescu
5 dan 24.10.1999 FRA*/ Dan C Ionescu
6 dan 11.11.2008 FATK*/ Adrian Vasilache
8 dan 24.10.2009 FRAM*/ Ioan Grigorescu, Marius Ioniţă, Răzvan Peristeri
Sunt mulţi cei care m-au ajutat să ajung aici, în primul rând practicând cu ei pe Tatami. De unul singur nu se poate face Aikido, ce să mai zic de ajungerea la nivel înalt. Le mulţumesc şi pe această cale, urându-le să se bucure de foloasele Aikido, dar mai ales să nu se lase!
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
|
#1. Despre Centrul de Arte Marţiale şi Studii Asociate
|
 |
CASA a fost înfiinţat în 2001 ca proiect unicat pe plan naţional, cu următoarele obiective:
- studierea artelor marţiale orientale în scopul valorificării avantajelor sanogene şi psihosomatice promovate de acestea în educaţia fizică;
- studierea principiilor educaţiei fizice practicate de civilizaţiile orientale, în vederea folosirii lor la educarea fizică a studenţilor;
- educaţia multilaterală a studenţilor;
- atragerea studenţilor la practicarea unor forme noi de educaţie fizică, mai eficiente decât sporturile obişnuite;
- organizarea de competiţii, manifestaţii şi demonstraţii de arte marţiale pentru studenţi;
- organizarea de conferinţe, congrese, seminarii, atât în ţară cât şi în străinătate – în domeniile de interes;
- realizarea de studii şi cercetări referitoare la fenomenul artelor marţiale şi influenţelor conexe;
- acordarea de premii şi burse;
- editarea de cărţi şi alte publicaţii;
- desfăşurarea de activităţi sociale şi cultural-educative legate de scopul CASA;
- teambuilding;
- iniţierea şi participarea la proiecte şi programe de cercetare şi dezvoltare;
- organizarea de evenimente – spectacole, expoziţii, demonstraţii cu tematică sportivă şi culturală extrem-orientală;
- dezvoltarea şi modernizarea bazei proprii.
De la bun început, CASA s-a bucurat de sprijinul total al conducerii Universitatii din Buc: rector Prof.Dr. I. Mihăilescu, rector Prof. Dr. I. Pânzaru, Prorector Prof. Dr. D. Marinescu. De asemenea CASA a fost susţinut de Amabasadele din Bucureşti ale Japoniei şi Republicii Populare Chineze.
Coordonarea CASA este asigurată de lector Dr. Ghiocel Bota, care predă şi lecţiile de Judo. Instructori asociaţi sunt: Şerban Derlogea 8 dan - Aikido; Florin Popescu – 5 dan, Octav Bărbulea 2 dan - Aikido; Alex Caravan - Jujitsu; Cristian Vasile - Aikido.
De-a lungul timpului CASA a colaborat pentru lecţii, conferinţe, demonstraţii şi cu alţi valoroşi instructori de arte marţiale, de exemplu: Cristian Ozon (Ninjutsu, Iaido), Adrian Vasilache (Aikido), Ioan Grigorescu (Aikido).
Pentru realizarea obiectivelor sale de studii ştiinţifice, CASA colaborează cu Facultatea de psihologie a Universităţii din Bucureşti (prof. dr. Mitrofan), cu Catedra de psihologie a ANEFS, cu prof. Şt. Tüdös şi prof. dr. M. Golu.
În cadrul CASA se predau studenţilor lecţii de Aikido, Judo, Karate, Yoga, Jujutsu, Taijiquan, team-building. În anii trecuţi CASA a efectuat numeroase demonstraţii de arte marţiale, desfăşurate cu mare succes de public, în cadrul manifestaţiilor organizate de Universitate: Târgul Educaţiei etc. CASA a organizat competiţii universitare de Karate la nivel naţional şi internaţional.
CASA dispune de un Dojo în Căminul studenţesc de lângă sediul central al Universităţii din Bucureşti (lângă Operă/ metro Eroilor). Numeroase activităţi se desfăşoară în aer liber: Taijiquan, Team-building, drumeţie montană şi altele.
CASA invită toţi studenţii Universităţii din Bucureşti (dar nu numai ei!) să îi viziteze Dojo pentru a lua cunoştinţa cu activitatea practică şi apoi să participe la cursurile organizate acolo.
Informaţii şi contact: prof. Ghiocel Bota – tel. 0729 959 099, ori 021 314 6030, sau direct la Dojo (programul este afişat la intrarea in sediu).
